Proiect PN 4009 - Activitatea 7

Pe parcursul lunii februarie și începutul lunii martie, în cadrul proiectului ACUM pentru incluziunea socială în Sânpetru de Câmpie - Campanii de informare și conștientizare pe teme relevante ( antidiscriminarea, non-segregarea, reintegrarea socială și pe piața muncii a grupurilor vulnerabile, promovarea cetățeniei active etc.) mai multe grupuri de elevi de la Școala Gimnazială Sfântul Petru din localitatea Sânpetru de Câmpie sub coordonarea cadrelor didactice respectiv a coordonatorului acestei subactivități din partea Fundației Buckner, Robert Gelu Belean, au desfășurat activități de conștientizare cu privire la segregare și incluziune, tema centrală axându-se pe Ziua Mamei.
Astfel, participanții la proiect au pregătit mamelor mărțișoare cusute în tehnica goblen, pe care ulterior le-au dăruit în special femeilor vârstnice și singure din grupurile vulnerabile. O parte din copiii care beneficiază de acest proiect.
O altă activitate desfășurată în paralel a fost cea de vizionare a unui film având tematica discriminării, o ecranizare epică în care s-a scos în vedere aspecte ale segregaționismului și modul în care acesta poate fi evitat. După vizionare, fiecare grup de spectatori au fost provocați la discuții libere cu privire la incluziunea socială și care sunt factorii care trebuie respectați pentru a evita segregarea.

Activități în proiectul PN4009