I.  ANALIZA ECONOMICO-SOCIALĂ A LOCALITĂŢII
 
CAPITOLUL  1. DESCRIEREA GENERALĂ
 
1.1.  Situaţia socio-economică a comunei Sânpetru de Câmpie

Localizare

Comuna Sânpetru de Câmpie face parte din judeţul Mureş, care, conform asocierii voluntare a mai multor judeţe învecinate, formează Regiunea Centru.Judeţul Mureş, pitoresc cadru natural al spaţiului carpato-danubian, este situat în partea central-nordică a României, în Podişul Transilvaniei, în bazinul superior al râului Mureş şi bazinele râurilor Târnava Mare şi Târnava Mică, fiind cuprins între meridianele 23º55' şi 25º14' longitudine estică şi paralelele 46º09' şi 47º00' latitudine nordică. Suprafaţa sa de 6.714 km², ce reprezintă 2,8% din suprafaţa ţării, coboară în trepte de pe crestele Carpaţilor Răsăriteni spre Podişul Târnavelor şi Câmpia Transilvaniei. Dispunând de condiţii naturale deosebit de variate şi prielnice unei ample dezvoltări economice, judeţul Mureş se învecinează la nord-est cu judeţul Suceava, la est cu judeţul Harghita, la sud-est cu judeţul Braşov, la sud cu judeţul Sibiu, la sud-vest cu judeţul Alba, la vest cu judeţul Cluj, iar la nord cu judeţul Bistriţa-Năsăud.

Comuna Sânpetru de Câmpie este situată în Câmpia Transilvaniei, are o suprafață de 63.84 km² și este situată la 40 km de municipiul Târgu Mureş şi 70 km de municipiul Cluj-Napoca, iar accesul spre comuna Sânpetru de Câmpie dinspre Târgu Mureș se face pe DN 15E.

Comuna este situată în partea de nord-vest a judeţului Mureş, la limita cu judeţul Bistriţa-  Năsăud, pe cursul mijlociu al pârâului Şesu. La nord se învecinează cu judeţul Bistriţa – Năsăud, comuna Silivaşu de Câmpie, la est cu comuna Râciu, la sud cu comuna Pogăceaua, iar la vest cu comuna Miheşu de Câmpie şi oraşul Sărmaşu, respectiv satul aparținător, Sărmășel Gară.

Comuna este formată din următoarele sate:

·       Sânpetru de Câmpie – centru de comună;

·       Dâmbu, în partea de nord – vest;

·       Tușinu, în partea de vest;

·       Sângeorgiu de Câmpie, în partea de nord – est;

·       Satu Nou, în partea de nord-vest;

·       Bârlibaș, în partea de sud-vest.

Suprafaţa

Suprafaţa comunei Sânpetru de Câmpie este formată din suprafață agricolă și suprafață neagricolă, astfel:

Suprafața comunei Sânpetru de Câmpie este de 6.385 hectare, din care 5.592 hectare este suprafață agricolă și 793 hectare este suprafață neagricolă.

În cei 3 ani analizați, atât suprafața agricolă cât și cea neagricolă rămâne constantă. Totuși, în cazul suprafeței agricole, în anul 2014, se poate observa faptul că suprafața arabilă scade cu 1 hectar, iar suprafața ocupată de livezi și pepiniere pomicole crește cu 1 hectar.

În cazul suprafeței agricole, majoritar sunt terenurile arabile, urmate de pășuni și fânețe, iar în cazul suprafeței neagricole, majoritar sunt terenurile ocupate cu păduri și altă vegetație forestieră, urmate de terenuri degradate și neproductive, după care urmează construcțiile.

Din punct de vedere procentual, suprafața agricolă ocupă 87,58 % din suprafața comunei Sânpetru de Câmpie, iar cea neagricolă ocupă 12,42 %.

Clima

Trăsăturile climatice ale judeţului Mureş sunt o consecinţă a poziţiei sale în centrul Transilvaniei, fapt care încadrează teritoriul în subprovincia climatică temperat-continental moderată, definită de circulaţia şi caracterul maselor de aer din vest şi nord-vest.

Acestui teritoriu îi sunt specifice verile mai calduroase, iernile lungi şi reci, mai ales în sectorul montan, cu inversiuni de temperatură pe văi. În partea de vest a judeţului climatul este mai cald şi mai secetos. Datorită localizării în partea centrală a ţării, teritoriul este supus în cea mai mare parte a anului circulaţiei maselor de aer dinspre vest şi nord-vest, cu intensitate şi frecvenţa mijlocie, viteza medie fiind de 3,1 cm/s. În timpul iernii sunt frecvente vânturile dinspre nord-est care ating uneori viteze ce depăşesc 50 m/s.

            Clima este influenţată de poziţia geografică a comunei, situată în zona centrală a Podişului Transilvaniei. Caracteristic este climatul de deal şi podiş pe timpul iernii, iar vara cel de câmpie. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8 şi 10º C, iernile cu temperaturi medii între -2 – 4º C şi verile cu temperaturi medii cuprinse între 18 şi 20º C, excepţie făcând iernile  din 1985-1986, 2004-2005 şi vara anului 2004, cu temperaturi de peste 30º C, bătrânii asemănând-o cu vara anului 1946.

Vântul caracteristic este cel care bate din partea de nord-vest, localnicii numindu-l “Clujanul”.

În marea majoritate a anilor, ploile sunt îndestulătoare, cantitatea medie a precipitaţiilor fiind de 550-650 mm. Regimul pluviometric are caracter continental, cu valori mai mari primăvara – 70 - 100 mm, în luna mai şi vara 80-110 mm. Cele mai puţine precipitaţii se înregistrează iarna, în luna februarie.

Resurse termice

Temperatura medie în judeţul Mureş oscilează între 8,00 – 9,4 C în zonele agricole, scăzând pe măsura creşterii altitudinii. Amplitudinea medie termică este de 23 – 24 C, maximele absolute putând urca până la 38 – 39 C (temperatura record 40,50 C, Săbed, 15 – 16 august 1952), iar cele minime absolute pot coborî sub – 32 C (- 32,8 C, Târgu Mureş 25 ianuarie 1942 şi 23 ianuarie 1963). Alături de factorul termic, durata de strălucire a soarelui are o importanţă deosebită în asimilaţia clorofiliană, acumularea zahărului, precum şi în cuantumul producţiei agricole. În sezonul de vegetaţie se înregistrează în medie 1.440 – 1.550 ore de strălucire a soarelui, reprezentând 48 – 52 % din durata astronomică posibilă. Valori mai ridicate se realizează pe Câmpia Transilvaniei şi în jumătatea estică a Podişului Târnavelor.

Resurse pluviometrice

Precipitaţiile atmosferice în judeţ nu sunt foarte consistente, situându-se în jurul a 600 mm anual, cu valori scăzute în vestul judeţului (Luduş, Sânpetru de Câmpie,Râciu, Sărmaş), cu valori mai ridicate în centru (Reghin, Sâncraiu de Mureş, Târnăveni, Sighişoara) şi cu clase de precipitaţii ridicate şi foarte ridicate în zona submontană şi montană. Din analiza figurii nr. 3 rezultă că în judeţul Mureş se disting patru zone în privinţa balanţei – precipitaţiilor şi – evapotranspiraţiei. Se înregistrează un deficit slab de umiditate (- 100 mm) în vestul Câmpiei Transilvane, slab şi moderat excedentar în centrul şi estul judeţului şi o zonă puternic excedentară în zona montană. Din analiza factorilor climatigeni şi din resurse agrometeorologice, rezultă că în judeţ sunt condiţii optime pentru majoritatea culturilor, de la cereale, plante tehnice până la plantaţii horticole.

Apele curgătoare ale comunei Sânpetru de Câmpie sunt mici, localnicii atribuindu-le numele de “vale”. Văile sunt largi faţă de debitul mic al apelor curgătoare şi sunt văi subsecvente cu versanţi asimetrici - pârâul Şesu, sau văi consecvente – Valea Tuşinului. Luncile sunt părţi joase ale acestor văi, cu lăţimea de până la 1,5 km, mai ales în zonele de confluenţă. În perioadele ploioase aceste părţi sunt acoperite de ape timp de două – trei săptămâni, favorizând apariţiamlaştinilor.

Lucrările hidrotehnice din anii 1975 – 1976, adâncirea albiei pârâului Şesu şi ale afluenţilor săi au înlăturat aceste neajunsuri, transformând aceste lunci în teritorii agricole foarte fertile. Inundaţiile din mai 1970 au transformat aceste lunci în adevărate lacuri, diminuând în mod semnificativ producţia. După 1976, când pârâul a fost reabilitat, în satele Dâmbu şi Sânpetru, nu s-au mai produs asemenea inundaţii.

Apa potabilă se găseşte în câteva fântâni şi locuri amenajate de unde sătenii se aprovizionează pentru consum şi prepararea mâncării. Pânza freatică se găseşte la adâncimi de 3-5-8 metri, dar în majoritatea fântânilor apa conţine calcar, este o apă “tare”, cum spun oamenii, având un gust sălciu, nefiind bună pentru spălatul rufelor, pentru gătit sau băut. Izvoarele cu apă potabilă se găsesc la : “Buna”, “Ciurgău”, “După Tău”, “După Grădini”, “Gura Ciosurilor”, “la Feri de la Buduroi”. Din izvoarele enumerate doar două sunt amenajate: “Buna” şi “Ciurgăul”, care au o vechime de peste 150 de ani.

Calitatea solului

Zonarea solurilor este strâns legată de relief şi de condiţiile climaterice, factori care au determinat delimitarea unor zone pedogeoclimatice distincte:

- Nord-Estul judeţului se caracterizează prin prezenţa unor forme de relief puternic accidentate, soluri scheletice, cu aciditate pronunţată, slab aprovizionate cu elemente nutritive. Aceste soluri nu sunt favorabile culturilor agricole, dar se pretează pentru păşuni şi fâneţe, precum şi pentru silvicultură.

- Zona centrală şi central-sudică, cu climă răcoroasă umedă, cu un relief moderat accidentat şi luncile râurilor, constituie suprafaţa agricolă cea mai mare din cadrul judeţului.

Solul în comuna Sânpetru de Câmpie este un sol fertil, propice dezvoltării agriculturii, fiind și zonă de câmpie.

Solurile caracteristice comunei Sânpetru de Câmpie sunt cernoziomurile brune de pădure şi solurile de luncă care dau producţii mari de porumb, grâu, sfeclă de zahăr, floarea soarelui etc. Cultura de bază pe teritoriul comunei este cea de porumb, cu producţii bune şi foarte bune, cuprinse între 6.000 şi 12.000 kilograme la hectar, cu precizarea că producţiile mari s-au obţinut din soiul „PIONEER”. Cei mai vârstnici cultivă şi astăzi soiul denumit popular “muşcutai”, porumb având ştiuletele mare, având boabele lucioase şi tari din care se obţine o mămăligă de calitate. Acest soi nu este preferat de rozătoare, pierderile fiind foarte mici faţă de celelalte soiuri.

1.1.          Factori ai potenţialului economic local

1.1.1.     Resurse naturale

Gestionarea durabilă a resurselor naturale reprezintă o prioritate a strategiei de dezvoltare rurală 2021-2027, fiind reflectată şi în analiza SWOT. Nevoile identificate ca prioritare în această strategie se referă la biodiversitate în zonele cu înaltă valoare naturală, gestionarea durabilă a pădurilor şi accesibilitate, extinderea zonelor forestiere, calitatea apei şi a solului, emisiile de gaze cu efect de seră (GES) şi adaptarea la schimbările climatice. Intervenţiile PNDR vor contribui la limitarea amprentei de carbon provenită din agricultură şi promovarea adaptării la schimbările climatice în agricultură şi în zonele rurale. Instruirea şi serviciile de consultanţă vor juca un rol important în informarea şi pregătirea în domeniile menţionate cu privire la cerinţele obligatorii legate de mediu şi schimbări climatice, cu privire la modernizarea fermei, inovare, competitivitate şi antreprenoriat. Calitatea mediului şi biodiversitatea sunt supuse presiunii din perspectiva procesului natural şi a activităţilor economice. Există o nevoie stringentă de a îmbunătăţi condiţiile de mediu şi de a promova practici durabile în agricultură şi în economie, în general. Terenurile cu înalta valoare naturală (HNV) a căror suprafaţă reprezintă aproximativ 16% din totalul terenurilor agricole şi silvice sunt un factor important pentru biodiversitate.

Creşterea suprafeţei împădurite constituie o nevoie prioritară, aceasta contribuind la procesul de adaptare la schimbările climatice şi la reducerea emisiilor de GES. Se estimează că suprafeţe semnificative de teren agricol sunt afectate de diverse fenomene de degradare a solului, fiind potrivite pentru împădurire. Există o corelare puternică între nevoia de promovare a biodiversităţii şi împăduririi şi nevoia de formare şi consultanţă la nivel local pentru a promova bunele practici în agricultură şi silvicultură cu privire la peisaj şi managementul ecosistemelor. Aceste concepte sunt relativ noi în România, dar există potenţial pentru ca aceste idei să fie consolidate în cultura fermierilor şi silvicultorilor.

Existenţa unor resurse naturale de suprafaţă şi a unor bogăţii naturale ale solului, contribuie la ridicarea potenţialului economic al judeţului. Varietatea formelor de relief şi a condiţiilor geologico-tectonice, stratigrafice şi petrografice, au determinat o diversitate a bogăţiilor subsolului.

Altă resursă importantă o constituie pădurile întinse de foioase şi conifere. Suprafaţa fondului forestier este de 209.963 ha, reprezentând 31,27 % din suprafaţa judeţului Mureş. Pădurile sunt una din cele mai importante resurse naturale, având o valoare deosebită pentru mediu şi economie. Din totalul fondului forestier, suprafaţa pădurilor este de 209.963 ha, între care cele mai extinse sunt pădurile de foioase (62,97 %), în timp ce pădurile de răşinoase ocupă 37 % din suprafaţa fondului forestier.

Cea mai importantă resursă a subsolului o constituie zăcămintele de gaz metan, descoperite la Sărmăşel în anul 1907, pentru prima oară în Europa, în urma unui foraj de exploatare a unor presupuse săruri de potasiu. Până în prezent, în cuprinsul judeţului sunt cunoscute circa 30 de câmpuri (domuri) gazifere, care, în funcţie de raporturile tectonice dintre ele, aparţin la două din cele trei zone de domuri din Depresiunea Transilvaniei, respectiv zona centrală şi cea nordică.

În anul 2004, un procent de 39,48 % din totalul producţiei naţionale de gaz metan este extras pe teritoriul judeţului Mureş, faţă de 62,5 % din anul 2002. Pe lângă această scădere evidentă, trebuie menţionat faptul că şi la nivel naţional producţia de gaze naturale este în scădere, lucru datorat scăderii resurselor de gaze naturale, ceea ce va duce, implicit, la creşterea importurilor.

În zona deluroasă din Subcarpaţii interni, Podişul Târnavelor şi Câmpia Transilvaniei predomină depozitele sedimentare de nisipuri, marne, argile care pot fi utilizate în fabricarea unor materiale de construcţii, iar unele varietăţi cuarţoase (în zona Sovata) la fabricarea sticlei.  

O răspândire mai limitată, dar totuşi în rezerve considerabile, o au depozitele mobile de bolovăniş, pietriş şi balast, extrase în numeroase puncte şi folosite ca materiale de construcţie brute sau prelucrate industrial. Astfel de rezerve potenţiale de agregate minerale întâlnindu-se pe cursul râurilor din judeţul Mureş.

Sarea comună, sarea gemă sau sarea de bucătărie reprezintă una din bogăţiile de seamă ale podişului transilvanian. Masivul de sare de la Praid este cel mai bine descoperit de eroziunea văii Corond şi afluenţii săi; apele de şiroire au săpat şănţuleţe şi creste ascuţite (custri). Reprezintă unul dintre masivele de diapire cel mai puternic deformat.

Existenţa unor resurse naturale de suprafaţă şi a unor bogăţii naturale ale solului, contribuie la ridicarea potenţialului economic al comunei.

Vegetaţia

În zona comunei Sânpetru de Câmpie există o floră bogată şi variată, zona de deal și câmpie fiind prielnică plantelor, plantelor lemnoase, şi arbuştilor.

Fiind situată în partea centrală a Câmpiei Transilvane, relieful cuprinde dealuri nu prea înalte, cu înălţimi cuprinse între 400 şi 500 de metri, precum Dealul Copăcel, 494 m, Dealul Clejiei 440 m, Dealul Ciosuri 430 m, Dealul Ovese 422 m şi Dealul Moruţului 500 m altitudine.

În comuna Sânpetru de Câmpie nu au fost niciodată păduri pe suprafețe prea mari,cele mai cunoscute fiind pădurile de la Căstăul Mare, Căstăul Mic, Ciosuri, Cotoi, pădurea Tuşinului şi cea din Râpău.

Înainte de colectivizare aproape fiecare gospodar avea o suprafaţă de 10 până la 50 de ari de pădure de salcâmi pe care o exploata raţional, lemnele erau folosite iarna, iar primăvara se făcea foc cu crengi, tulei şi tulpini de floarea soarelui. În pădurile amintite mai sus, predomină stejarul, carpenul, ulmul şi salcâmul. La marginea pădurii apar tufişuri de alun, corn, porumbei şi măceş.

Fâneţele şi pajiştile numite popular hodăi, ocupă suprafeţe relative mici în comparaţie cu numărul de animale existente la nivelul localităţii. Fâneţele sunt situate de o parte şi alta a Văii Sânpetrului. Pe timpul C.A.P. – ului, au fost transformate în terenuri arabile fiind foarte productive. Astăzi o parte dintre proprietari le folosesc ca terenuri arabile, alţii le-au re-însămânţat pentru a obţine nutreţurile necesare furajării animalelor.

 Mulţi dintre localnici cultivă lucernă şi trifoi pentru hrana animalelor.

Hodăile din Sânpetru de Câmpie sunt situate în partea de sud-vest a localităţii, în locurile denumite: Gura Ciosurilor, Toader de la Buric, Muşunoaie, Valea Tuşinului, La Vinţeleriu şi Tuferi. Vegetaţia acestora este formată din asociaţii de graminee, combinate cu alte ierburi. Pe culmea dealurilor apar tufe (de unde şi denumirea de Tuferi), de porumbel (porumbar – prunusspinosa), măceş şi cătină. Spre sfârşitul lunii iunie se pot culege frăguţe proaspete şi aromate, iar după ploile din mai în zona „stâniştilor” se culeg bureţii.

Fauna

Fauna este reprezentată de diferite specii de animale, caracteristice zonei de silvostepă: iepure, căprioară, bursuc, viezure, vulpe, dihor, nevăstuică, cârtiţă, iar dintre păsări amintim: vrabia, turturica, cioara, uliul, cucul, fazanul, rândunica, ciocănitoarea, privighetoarea, pasărea plugului, ciocârlia, graurii, cei din urmă fiind o pacoste pentru viticultori şi pomicultori.

1.1.1.     Infrastructura

1.1.1.1.Infrastructura de transport

Reţeaua stradală

Din cele mai vechi timpuri, regiunile cele mai prospere s-au situat fie de-a lungul căilor importante de comunicaţie fie la întretăierea lor. Potenţialul de dezvoltare al unei regiuni este cu atât mai mare cu cât acea regiune dispune de o infrastructură de transport mai dezvoltată. Fără îndoială, infrastructura de transport se numără printre factorii cei mai importanţi ai competitivităţii economice naționale sau regionale, alături de regimul fiscal, de infrastructura tehnologică şi de cercetare sau de nivelul de pregătire a forţei de muncă. Reciproca relației este de asemenea valabilă. Creșterea economică determină o creștere a nevoilor de transport chiar mai accentuată, creând o presiune suplimentară asupra infrastructurii existente.

În mod simetric, lipsa unei infrastructuri de transport adecvate poate sufoca dezvoltarea, iar economia regională stagnează sau chiar înregistrează un regres. Accesul dificil (măsurat în timp şi cost) spre arealele cu funcţiuni economice, rezidenţiale sau de agrement ale unei regiuni, face ca acea regiune să fie mai puţin atractivă atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru populaţie. Costurile mari de transport al mărfurilor (fie că vorbim de materii prime, semifabricate sau de produse finite) şi deplasarea în condiții dificile a persoanelor dintr-o anumită zonă sunt factori ce descurajează investițiile economice și conduc la precarizarea treptată a acelei zone. De aceea, reducerea izolării cauzate de factori geografici (în cazul regiunilor preponderent montane sau insulare), de factori demografici (în cazul regiunilor cu populaţie dispersată) sau în zonele frontaliere constituie o preocupare constantă a Uniunii Europene.

Pe de altă parte, construirea şi întreţinerea infrastructurii de transport sunt activităţi cu un puternic efect multiplicator, ce creează numeroase locuri de muncă şi impulsionează dezvoltarea economică pe orizontală. Sectorul construcţiilor, industria materialelor de construcţii, industria metalurgică, industria maşinilor şi utilajelor de construcţii și serviciile de proiectare sunt domeniile economice care au cel mai mult de câştigat în urma investiţiilor în infrastructură. De aceea creşterea investiţiilor publice în infrastructură este o metodă binecunoscută, devenită deja ,,clasică”, de stimulare a creşterii economice.

Dezvoltarea unei infrastructuri de transport în concordanţă cu necesităţile de transport în creştere trebuie să rămână în permanenţă una din priorităţile autorităţilor naţionale şi locale, indiferent de constrângerile economice sau bugetare. România, deşi are o poziţie geografică avantajoasă, este din păcate un exemplu relevant de ţară în care dezvoltarea economică este frânată de infrastructura de transport deficitară. Starea deplorabilă a şoselelor şi a căilor ferate, întârzierea istorică în ce priveşte dezvoltarea sistemelor moderne de transport descurajează investiţiile străine strategice, cu impact național sau regional, anulând practic atuurile de ordin fiscal sau cele legate de costul forţei de muncă pe care le are România.

Preocuparea pentru dezvoltarea economică trebuie însă acompaniată de grija pentru calitatea mediului înconjurător și reducerea poluării generate de activitățile de transport. Doar printr-o asemenea abordare se poate vorbi de o dezvoltare durabilă, în beneficiul generațiilor de azi și al celor de mâine. În prezent, nu se mai poate concepe dezvoltarea infrastructurii de transport fără a realiza o evaluare completă a impactului acesteia asupra mediului şi fără minimizarea consecinţelor negative pe care construirea şi exploatarea unor căi de transport le-ar putea avea asupra mediului înconjurător şi asupra calității vieții oamenilor. Trebuie avute de asemenea în vedere raţionalizarea costurilor şi eficientizarea reţelei de transport. Dezvoltarea infrastructurii de transport trebuie gândită astfel încât să se asigure costuri de transport cât mai mici, iar efectele asupra mediului să fie cât mai reduse. De aceea, dezvoltarea durabilă a rețelelor de transporturi presupune o corectă prioritizare a rutelor de transport și punerea bazelor pentru dezvoltarea transportului intermodal.

Principalele căi rutiere internaţionale care străbat Regiunea Centru şi care facilitează accesul din şi înspre aceasta la nivel naţional şi internaţional sunt:

-E60 Frontiera-Borş-ClujNapoca-Târgu Mureş–Braşov–Ploieşti–Bucureşti–Slobozia- Constanţa;

-E68 Frontiera Nădlac–Arad–Deva–Sebeş–Sibiu-Braşov;

-E81 Frontiera Giurgiu–Bucureşti–Piteşti–Sibiu-Cluj Napoca-Satu Mare-Frontiera Halmeu

-E574 Piteşti–Braşov-Bacău;

-Coridorul IV Pan-European Frontiera Nădlac–Timişoara–Deva-Sebeş–Sibiu–Piteşti– Bucureşti–Slobozia-Constanţa-cu ramură Sibiu–Braşov-Bucureşti.

            Datorită situării sale în centrul României, Regiunea Centru se bucură de o poziție privilegiată în ce privește accesibilitatea și conexiunile rutiere cu restul țării și cu Europa. Regiunea Centru este străbătută de cinci drumuri europene, a căror lungime însumează 951 km. Patru dintre ele formează un mare inel rutier ce traversează sudul, vestul, nordul și estul regiunii, iar al cincilea drum european (E60) străbate centrul regiunii, pe direcția SE - NV. Astfel, toate cele 6 reședințe de județ precum și cele mai importante orașe ale regiunii se află fie pe traseul fie în imediata apropiere a unei șosele europene.

Din punct de vedere economic, al legăturilor comerciale, cele mai importante drumuri europene din Regiunea Centru sunt șoseaua E68, ce formează cea mai scurtă legătură între județele din sudul regiunii și principalii parteneri economici din Europa, fiind totodată una din rutele care asigură conexiunea, prin valea Oltului, cu sudul țării și cu Capitala, șoseaua E81, prin care se realizează legături directe cu Capitala și cu Regiunea Nord - Vest și șoseaua E60, care face legătura între Brașov și Cluj prin Târgu Mureș, apoi, mai departe, cu țările Europei Centrale și de Vest.

Estul regiunii este traversat de E574 și E578 ( DN11 respectiv DN12), șosele incluse în categoria drumurilor europene din clasa B), primul făcând legătura dintre Regiunea Centru și Moldova, iar al doilea conectând orașele din estul regiunii (Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Toplița, Reghin) la rețeaua de drumuri europene și întregind, astfel, inelul rutier de nivel european al Regiunii Centru.

Sud-vestul regiunii este traversat de Coridorul IV pan-european de transport, rută ce va asigura o legătură rapidă între extremitatea sud-estică a Europei (Istanbul, Salonic) și Europa Centrală (Dresda, Nuremberg), via Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia. În prezent, pe teritoriul Regiunii Centru, pe acest traseu se găsește DN7 care, alături de DN1, se numără printre drumurile cu cel mai intens trafic din România, având totodată rang de drumuri europene din clasa A (E68, respectiv E81). Planul de amenajare a teritoriului național prevede realizarea pe cele două trasee a autostrăzii Pitești-Nădlac respectiv a drumului expres Sebeș-Turda, șosea ce va asigura legătura între autostrada Pitești – Nădlac și autostrada Transilvania. De altfel, conform angajamentelor asumate de țara noastră în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport pe traseul Coridorului Pan-European de transport IV este considerată o prioritate absolută.

De o mare importanță pentru Regiunea Centru este continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, a cărei construcţie a început în 2003 și care, în final, va asigura legătura între Braşov şi Oradea, traversând regiunea de la sud-est la nord-vest. Un alt tronson de autostradă posibil de realizat în următorii ani este cel aferent autostrăzii Brașov– Comarnic - București.

În plus față de aceste autostrăzi, Planul de amenajare a teritoriului național prevede realizarea următoarelor autostrăzi ce traversează Regiunea Centru: Sibiu - Făgăraș - Brașov - București,Zalău- Cluj Napoca – Turda - Alba Iulia - Sebeș, Turda – Târgu Mureș - Sighișoara - Făgăraș, Târgu Mureș - Piatra Neamț - Iași – Sculeni, Bistrița – Reghin – Târgu Mureș. O prioritate pentru următorii ani vizează dezvoltarea rețelelor trans-europene de transport (TEN-T) și în particular a rețelei trans-europene de transport rutier (TEN-R). În această rețea trans-europeană sunt incluse cele două drumuri cu cel mai intens trafic din Regiunea Centru – DN1 și DN7.

Regiunea Centru are bune conexiuni rutiere cu toate regiunile învecinate prin următoarele drumuri naționale:

Ø  Regiunea Sud: spre Ploiești pe Valea Prahovei, prin DN1 (E60), sau pe valea Teleajenului, prin DN1A; spre Pitești, pe DN73 (E574), prin culoarul Rucăr-Bran via Câmpulung sau pe DN7C (Transfăgărășanul) via Curtea de Argeș;

Ø  Regiunea Sud - Vest: spre Râmnicu Vâlcea, pe valea Oltului, prin DN7 (E81); spre Târgu Jiu, pe Valea Sebeșului și peste Munții Parâng, prin DN 67C (Șoseaua Transalpina) ;

Ø  Regiunea Vest: spre Deva, Arad, Timișoara, pe Valea Mureșului, prin DN 7 (E68) sau prin pasul Buceș, via Abrud, Brad, pe DN74;

Ø  Regiunea Nord - Vest: spre Cluj Napoca, prin DN1 (E81) sau via Târgu Mureș prin DN15 (E60) sau pe Valea Arieșului prin DN 75 sau din Reghin prin zona Câmpiei Transilvaniei, pe DN16. În afara rutelor spre Cluj Napoca, mai există legături directe cu Oradea,pe Valea Arieșului, prin DN75 și cu Bistrița via Reghin pe DN 15A (E578);

Ø  Regiunea Nord - Est: spre Bacău, prin DN11 (E574) sau pe valea Trotușului via Comănești și Onești, prin DN 12A, spre Piatra Neamț, prin Cheile Bicazului, pe DN12C, spre Târgu Neamț, via Borsec pe DN15;

Ø  Regiunea Sud - Est: spre Buzău, pe Valea Buzăului, prin DN10, spre Focșani, via Târgu Secuiesc, pe DN2D.

Drumurile județene sunt drumurile aflate în proprietatea publică a județului și care asigură în principal legăturile între municipiile, orașele și centrele de comună din interiorul unui județ. Infrastructura de drumuri județene, alături de cea de drumuri comunale, reprezintă aproape 80% din lungimea rețelei rutiere a Regiunii Centru, având o importanță majoră pentru dezvoltarea locală și regională.

Accesul în comună se face pe se face pe DN 15E.

Calea ferată

Cu 48,4 km de cale ferată la 1.000 km2, judeţul Mureş se situează peste media pe ţară a acestui indicator de 46,2 km/1.000 km². Judeţul Mureş este străbătut de 325 km de cale ferată, din care doar 26,5% (86 km) este electrificată, ponderea fiind sub cea a căilor ferate electrificate la nivel naţional (35,8%). Lipsa resurselor financiare a condus la reduceri drastice în întreţinerea infrastructurii şi refacerea materialului rulant (învechit şi insuficient atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ). Acest fapt a alterat în mod semnificativ transportul feroviar, astfel că infrastructura feroviară se situează în prezent sub standardele UE.

Rețeaua de transport terestru în Regiunea Centru este întregită de reţeaua de căi ferate care totalizează 1.336 km, din care 669 km sunt electrificați. Cu 39,2 km de cale ferată la 1.000 km², Regiunea Centru se găsește sub media pe tara (46,2 km/1000 km2). Lungimea liniilor ferate în exploatare s-a redus semnificativ în ultimii ani ca urmare a închiderii unor sectoare de cale ferata din cauza ineficienței acestui tip de transport, fenomen evidențiat și prin scăderea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate.

Transportul aerian

În prezent, Regiunea Centru este deservită de două aeroporturi amplasate la Târgu Mureş şi la Sibiu, cu un trafic în creștere rapidă în ultimii ani.

Aeroportul Târgu Mureş, situat pe raza noului oraş Ungheni, la 12 km distanţă de reşedinţa judeţului, pe drumul european E60 ce leagă Târgu-Mureş de Cluj-Napoca, are o poziţie geografică deosebit de favorabilă, întrucât cu excepţia judeţului Cluj, judeţele învecinate nu dispun de aeroporturi. Ca urmare, aeroportul Târgu Mureş deserveşte un areal geografic de 24.000 km2, cu o populaţie aproximativă de 1,5 milioane de locuitori, cuprinzând 4 judeţe: Mureş, Bistriţa, Harghita, Covasna. Aeroportul Târgu Mureş este primul din România care în anul 1994 a devenit membru al Consiliului Internaţional al Aeroporturilor (ACI).

1.1.1.2.Reţele de comunicaţii, comunicaţii date şi internet

În telecomunicaţii se remarcă un proces alert de modernizare datorită expansiunii tehnicii avansate în telefonia cu fir şi a creşterii gradului de acoperire prin telefonia mobilă. Modernizarea acestui sector va continua şi în viitor prin acţiunea de montare a cablurilor optice, prin extinderea reţelelor digitale şi prin dezvoltarea în ritm rapid a telefoniei mobile şi a comunicaţiilor prin poştă electronică.

Televiziune

Pe teritoriul comunei Sânpetru de Câmpie s-a dezvoltat reţeaua de televiziune prin cablu şi permite recepţionarea a numeroase posturi de televiziune din România şi din străinătate.

Telefonie

            În ceea ce privește activitățile de telefonie la nivelul comunei Sânpetru de Câmpie, semnalul pentru telefonie mobilă este bun, iar furnizorii de telefonie mobilă sunt: Vodafone, Orange, Digi Mobil și Telekom.

Comunicaţii date, internet

Comunicaţiile electronice în bandă largă au devenit o prioritate la nivel mondial în a doua jumătate a anilor 1990, ca rezultat al faptului că societatea bazată pe cunoaştere are un impact semnificativ asupra competitivităţii, dezvoltării rapide a comunicaţiilor şi a tehnologiilor IT, precum şi asupra liberalizării pieţelor telecom.

La nivel național, 42 % dintre gospodării au conexiune la internet şi 23 % au conexiune broadband. Această rată nesatisfăcătoare de penetrare şi de utilizare se datorează în principal populaţiei din mediul rural (45 % din populaţia României,) care se caracterizează prin venituri mici, rată scăzută a calculatoarelor disponibile la nivelul gospodăriilor, condiţiile precare de acoperire DSL.

În Regiunea Centru, la nivel de județ, ponderea populației fără acces la conexiuni în banda largă sunt cuprinse între: 50 % - 80 % în județul Covasna; 40 % - 50 % în județul Alba și 20% - 40% în județele Brașov, Harghita, Sibiu și Mureș.

Din totalul gospodăriilor din România, mai mult de jumătate (52,0 %) au avut în 2012 un calculator acasă, proporție superioară celei din anul 2011 (46,8 %). Dintre gospodăriile care dețin calculator acasă, aproape trei sferturi locuiesc în mediul urban (74,7 %). La nivelul regiunilor de dezvoltare, diferențele nu sunt foarte mari, ponderea acestora situându-se între 43 % și 58 % din totalul fiecărei regiuni, cu excepția regiunii București - Ilfov, unde aproape 3 din 4 gospodării au în dotare calculatoare (71,3 %). Proporțiile cele mai mici s-au înregistrat în regiunile: Nord Est (43,4 %), Centru (46,7 %) și Sud vest Oltenia (47,3 %). La nivelul Regiunii Centru, ponderea gospodăriilor care dețin un calculator a crescut în 2012 (46,7 %) cu mai puțin de 1 % față de 2011 (46 %).

În ceea ce privește accesul gospodăriilor la internet acasă, la nivelul României în proporție de jumătate din gospodării (49,3 %) au acces la rețeaua de internet, majoritatea (76,7 %) dintre acestea concentrându-se în mediul urban. La nivel național, față de 2011, în 2012 ponderea gospodăriilor cu acces la internet a crescut cu 6 %. La nivel regional, în anul 2012 conectarea la internet a fost mai răspândită printre gospodăriile din regiunea București Ilfov (peste 2 gospodării din 3 aveau acces la internet de acasă), urmată la mare distanță de regiunile Vest, Nord Vest și Sud Est (aproximativ 1 din 2 gospodării), urmate apoi de regiunile Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia ( peste 2 gospodării din 5). La nivelul regiunii Centru, mai puțin de jumătate din gospodării erau conectate la internet de acasă, ponderea acestora fiind mai mare în 2012 (43,4 %) cu 2,3 % față de anul anterior (41,1 %). Din acest punct de vedere, regiunea Centru se situează pe locul al 6-lea între regiunile României.

Conectarea la internet se face prin telefonie fixă sau mobilă. În comuna Sânpetru de Câmpie furnizorii de servicii internet sunt Romtelecom și Digi RCS&RDS.

1.2.2.3. Infrastructura tehnico-edilitară

Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile

În România, lungimea totală a rețelei simple de distribuție a apei potabile se dezvoltă anual, înregistrând în anul 2019 față de anul 2015 o creștere de 9.573,8 km, ceea ce înseamnă o creștere de 12,44 %.

În cazul regiunii Centru, are loc aceeași tendință de creștere anuală a rețelei simple de distribuție a apei potabile, în anul 2019 față de anul 2015, înregistrându-se o creștere de 9,69 %. 

La nivelul judeţului Mureş, lungimea totală a reţelei simple de distribuţie a apei potabile a crescut în anul 2019 față de anul 2015 cu 186,6 km, adică cu 8,43 %.

În comuna Sânpetru de Câmpie, rețeaua de distribuţie a apei potabile are o lungime de 14,4 km și este constantă din anul 2015 până în anul 2019.

Această dezvoltare la nivel național a rețelei simple de distribuţie a apei potabile se datorează programelor de finanțare europeană, dar și a programelor de finanțare guvernamentale ce vizează acest sector.

La nivelul țării se poate observa o tendință de scădere a cantității de apă potabilă distribuită în anul 2016 față de anul 2015, după care aceasta crește anual. În ceea ce privește cantitatea de apă distribuită pentru uz casnic la nivel național, aceasta crește anual începând cu anul 2017.

La nivelul regiunii Centru, cantitatea totală de apă potabilă distribuită crește anual începând cu anul 2016. Aceeași tendință are loc și în ceea ce privește cantitatea de apă potabilă distribuită pentru uz casnic.

În judeţul Mureş, cantitatea totală de apă potabilă distribuită scadedoar în anul 2017 față de anul 2016, în rest tendința este de creștere de la an la an. Totuși, apa potabilă totală distribuită pentru uz casnic crește anual. 

În comuna Sânpetru de Câmpie, cantitatea totală de apă potabilă distribuită a înregistrat o creștere semnficativă în anul 2017 față de anul 2015, urmând ca în anul 2019 să înregistreze o scădere. Aceeași tendință se înregistrează și în cazul cantității de apă potabilă distribuită pentru uz casnic.

În ceea ce privește cantitatea de apă distribuită/om într-un an, valoarea cea mai mare se înregistrează la nivelul regiunii Centruși se poate observa că aceasta crește anual. Pe loc secund se situează cantitatea de apă distribuită/om la nivelul țării.

În comuna Sânpetru de Câmpie, cantitatea de apă distribuită/om este considerabil mai mică decât cea la nivelul județului Mureș, a regiunii Centru și la nivelul țării, cantitatea de apă în mc/om, fiind de 5-6 ori mai mică.

Cea mai mare cantitate de apă distribuită în mc/om, a avut loc în anul 2017, respectiv 6,41 mc/om, când a crescut semnificativ față de anul 2016, când s-a consumat doar 3,88 mc/om, însă în anii 2018 și 2019, această cantitate scade anual.

Cantitatea de apă potabilă distribuită/locuință la nivelul țării este relativ constantă în cei 5 ani analizați, situându-se în jurul valorii de 63 metri cubi/locuință/an.

Și în regiunea Centru, această cantitate este constantă în jurul valorii de 68 – 69 metri cubi/locuință/an.

În județul Mureș se înregistrează o cantitate mai mică de apă distribuită/locuință decât cantitatea de apă distribuită/locuință la nivelul țării şi a regiunii, însă aceasta crește anual.

Cantitatea de apă potabilă distribuită/locuință în comuna Sânpetru de Câmpie este mai mică decât cea distribuită la nivelului țării, a regiunii și a județului de aproximativ 5-6 ori, fiind semnficativ mai mare în anul 2017 față de anul 2016 la nivelul comunei.

Cea mai mare cantitate de apă distribuită în mc/locuință a avut loc în anul 2017, respectiv 14,5 mc/locuință, când a crescut semnificativ față de anul 2016, când s-a consumat doar 8,86 mc/locuință, însă în anii 2018 și 2019 această cantitate scade anual.

Lungimea reţelei de distribuţie a gazelor

În România și la nivelul Regiunii Centru, lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor crește anual pe fondul dezvoltării zonelor de locuit, dar și a creșterii calității vieții cetațenilor.

În județul Mureș, lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor este de 3.442,3 km în anul 2019, în scădere față de anul 2018 cu 17,5 km. În județ există rețea de distribuție a gazelor în toate cele 4 municipii, toate cele 7 orașe și în 73 de comune din cele 89 existente la nivelul județului.

Comuna Sânpetru de Câmpie deţine conducte de distribuţie a gazelor pe o lungime de 69,3 km în anul 2019, în scădere față de anul 2018 cu 2,9 km, însă se intenționează ca această lungime să crească în următorii ani.

Lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor din comuna Sânpetru de Câmpie crește anual începând cu anul 2015 până în anul 2019, când se înregistrează o reducere a lungimii acesteia față de anul 2018 cu 2,9 km.

Cantitatea totală de gaze naturale distribuite în comuna Sânpetru de Câmpie are un trend ascendent din anul 2015 până în anul 2016, după care aceasta scade anual.

În ceea ce privește cantitatea de gaze naturale distribuite pentru uz casnic, aceasta crește anual din anul 2015 până în anul 2016, după care este oscilantă.

În ceea ce privește cantitatea de gaze naturale distribuite/om, aceasta crește anual din anul 2015 până în anul 2016, după care este oscilantă, în corelație directă cu cantitatea totală de gaze naturaledistribuită în comună anual.

            Deși cantitatea de gaze naturale distribuite/om este mai mică în comuna Sânpetru de Câmpie față de cantitatea de gaze naturale distribuite/om la nivelul Regiunii Centru și a județului Mureș, aceasta este superioară față de cea distribuită la nivel național.

În comuna Sânpetru de Câmpie,numărul locuințelor este constant în cei 5 ani prezentați, adică 1.241 locuințe.

1.2.2.4.Infrastructura educaţională

În comuna Sânpetru de Câmpie, situația unităților școlare este următoarea:

În anul 2019, copiii din sistemul de învăţământ din comuna Sânpetru de Câmpie erau în număr de 266, dintre care 71 copii erau înscrişi în grădiniţe și 195 în învățământul primar și gimnazial.

Față de anul 2015, în anul 2019 numărul copiilor înscriși la grădiniță a crescut cu 10,94 %, numărul elevilor din învățământul primar a crescut cu 13,08 %, iar cel a elevilor din învățământul gimnazial a cunoscut o scăderea dramatică cu 38,33 %. Per ansamblu, populația școlară a scăzut în anul 2019 față de anul 2015 cu 8,59 %, aceasta fiind oscilantă în toată perioada analizată.

1.2.2.4.Infrastructură sanitară

Numărul cabinetelor medicale de familie din comuna Sânpetru de Câmpie este constant din anul 2015 și până în anul 2017 și anume 2 cabinete medicale de familie, după care, în anii 2018 și 2019 se reduce la 1 cabinet medical de familie.

În ceea ce privește numărul de cabinete stomatologice, și numărul acestora este constant, fiind 2 cabinete stomatologice în anii 2017, 2018 și 2019, deși în anul 2016 nu exista niciun cabinet stomatologic în comună.

De asemenea, în comuna Sânpetru de Câmpie își desfășoară activitatea și 1 farmacie.

Referitor la personalul medico-sanitar din comuna Sânpetru de Câmpie, există 3 medici de familie începând din anul 2016. Numărul medicilor stomatologi s-a redus de la 1 la 0 în anul 2016 față de anul 2015, după care a rămas constant 1, din anul 2017. Numărul personalului sanitar mediu este de 4 asistenți medicali în anii 2015, 2016 și 2017, după care se reduce la 3 în anii 2018 și 2019.

Numărul farmaciștilor din comună este de 1, în fiecare din cei 5 ani prezentați.

1.2.2.4.Infrastructură socială şi de cultură

Infrastructura socială

Serviciile sociale sunt acţiuni directe de asistenţă care sunt insuficient dezvoltate. Înainte de 1989, serviciile erau aproape inexistente. Aceste servicii, deşi au evoluat, sunt încă incapabile să absoarbă mare parte dintre cazurile de marginalizare sau excludere socială. Ele sunt destinate cu preponderenţă persoanelor cu handicap sau copiiilor fiind vorba, fie de servicii acordate în centre specializate, fie de asistenţă personalizată. În afara acestor două categorii de beneficiari (copiii şi persoanele cu handicap), rămân insuficient deserviţi vârstnicii cu probleme de inserţie socială, familiile instabile din cauza violenţei, tinerii care provin din instituţiile pentru protecţia copilului. Pentru toate aceste categorii, soluţia alocării de bani pentru ajutor social este insuficientă şi foarte costisitoare. Soluţia principală este dezvoltarea serviciilor şi programelor sociale. Serviciile sociale sunt acţiuni de asistenţă pe care trebuie să le dezvolte autorităţile locale direct, la nivelul comunităţilor, în parteneriat cu ONG-uri. O problemă importantă este aceea a rromilor. Aceastăpopulaţie, destul de numeroasă, se află într-o situaţie de marginalizare, determinată nu numai de factori socio-culturali, dar şi de cei psiho-sociali.

Conform noii strategii naţionale în domeniul protecţiei copilului, se preconizează reducerea drastică a numărului de centre de plasament de tip rezidenţial şi înlocuirea lor cu alternative de tip familial, respectiv dezvoltarea unei categorii de asistenţi maternali profesionişti.

Serviciile sociale din comuna Sânpetru de Câmpie sunt deţinute de Serviciile Publice de Asistenţă Socială de la nivelul municipiului Mureş. Aceste servicii în realitate funcţionează doar la nivelul oraşelor mari, în comune sau în oraşele mai mici ele fiind practic inexistente.